Prezentare: Minea Claudiu-Remus

Inainte de a cunoaşte programul cu care voi candida la Primăria oraşului Mizil, cred ca ar trebui să ştiţi cine este omul care candidează.

M-am născut ȋn anul 1975, la Bacău, apoi părinţii mei s-au mutat la Mizil când aveam 1 an. Am fost elev la Scoala Generală nr. 1 Mizil, ȋn perioada 1981 – 1989, fiind şef de promoţie, pe aceeaşi poziţie cu unul din colegii care avea să ȋmi devină, ȋn timp, unul dintre cei mai buni prieteni. O amintire specială este de la olimpiada de matematică din clasa a IV-a, unde am luat nota 10 la faza judeţeană, rezolvând o problemă care presupunea calculul unei arii, capitol la care nu ajunsesem ȋncă la şcoală.

In perioada 1989 – 1993, am fost elev la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil, fiind primul la examenul de admitere şi şef de promoţie la absolvire, ȋn cadrul unei generaţii absolut remarcabile.

Intre 1993 şi 1997, am fost student la Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, fiind al doilea la examenul de admitere din circa 4000 de candidaţi. A fost, ȋn bună măsură, meritul unor profesori excepţionali pe care i-am avut de-a lungul timpului, mulţi dintre ei plecaţi, din păcate, dintre noi.

In timpul facultăţii, am avut o bursă de 4 luni ȋn Franţa, ȋn cadrul programului Phare, la Centrul Regional de Invăţământ Superior prin Alternanţă (CRESA) din Mulhouse. Bursa a presupus şi un stagiu ȋntr-o ȋntreprindere, desfăşurat, ȋn cazul meu, ȋn cadrul International Consultants Networking Association (ICNA). Unul dintre multiplele contacte pe care mi le-am făcut ȋn acea perioadă s-a concretizat ȋntr-o afacere, ȋn domeniul mobilei, ȋncepută ȋn 2002 şi care continuă şi azi.

Intre 1997 şi 1998, am făcut un masterat ȋn Managementul Investiţiilor la Facultatea de Management din cadrul ASE Bucureşti. Am fost, din nou, primul la examenul de admitere.

In perioada studiilor, la orice nivel, am fost unul dintre liderii generaţiei mele. Am avut şansa uriaşă de a avea parte de profesori excepţionali, la foarte multe materii. Ceea ce am devenit li se datorează ȋn foarte mare măsură. Mă ȋnclin ȋn faţa lor şi le mulţumesc ȋncă o dată. Cred că cea mai mare mulţumire pe care au avut-o a fost să constate că elevul lor se descurcă la nivelul următor. Din mâinile lor au ieşit mii de elevi de foarte bună calitate, foarte puţini rămaşi ȋn Mizil, din păcate.

______________________

Intre 1997 şi 2003, am fost salariat ȋn mai multe firme, de la societăţi cu câţiva oameni, la firme cu mii de angajaţi:

-primul loc de muncă a fost la o mică firmă din Cluj, filiala din România a unei firme franceze, cu acţionariat canadian, membră a ICNA, asociaţia unde mi-am făcut stagiul din Franţa.

-a urmat apoi o perioadă foarte intensă (1998 – 2001) la Elvila. Câteva luni am lucrat la Relaxa, apoi ȋn cadrul Compartimentului de strategie şi analiză economică din sediul central al Elvilei. A fost o perioadă fascinantă, ȋn care ni s-a cerut să punem pe picioare o firmă uriaşă (peste 6000 de angajaţi la acel moment), care trecea prin probleme financiare grave. Echipa de restructurare a creat o strategie, care a stat la baza dezvoltării firmei ȋncă aproape 10 ani după ce toţi membrii echipei au părăsit Elvila.

-ȋn paralel cu perioada petrecută la Elvila, am fost – ȋntre 1998 şi 1999 – ȋn Consiliul de administraţie la Tera SA Mizil (fostul ICSM). Am fost o echipă foarte tânără la acel moment (nici unul din membrii Consiliului de administraţie nu avea mai mult de 30 de ani), care am preluat o firmă aflată aproape ȋn insolvenţă şi pe care am lăsat-o, după 1 an şi jumătate, fără datorii istorice şi gata de a fi privatizată.

-ȋntre 2001 şi 2002, am avut o experienţă de altă natură, lucrând ȋntr-o firmă plecată de la zero (Britanic World, continuatoarea Filaturii din Mizil). M-am ocupat, ȋn principal, de activitatea de export-import (activităţile logistice şi cele legate de vamă). Din nefericire, acţionarii au ales prost o parte din echipa de conducere şi Britanic World nu şi-a atins potenţialul de a deveni cea mai puternică firmă de confecţii din Europa de Est (existau toate premisele pentru asta).

-ȋn 2002 am schimbat iarăşi domeniul şi am lucrat pentru o firmă de consultanţă pe fonduri europene.

-ȋntre 2002 şi 2003, am revenit ȋn domeniul confecţiilor, răspunzând pentru toată activitatea economică a unei alte firme ȋncepute de la zero şi care urma să se concretizeze ȋntr-o fabrică de confecţii. Indecizia acţionarilor a făcut ca proiectul să fie ȋntrerupt când mai era foarte puţin să devină operaţional.

-am mai lucrat, o foarte scurtă perioadă de timp (circa 2 luni), la cea de a treia mare societate a Mizilului (MFA), de la care am plecat pentru a-mi face propria afacere.

Nu am fost un salariat comod, pentru că am detestat ȋn permanenţă mediocritatea şi lucrul făcut de mântuială. Mi-am spus părerea de fiecare dată cu voce tare, indiferent cât de neconvenabil era adevărul. De fiecare dată când am simţit ca nu mai tindem spre excelenţă, fără excepţie, am preferat să plec. Mi-a plăcut ca firmele ȋn care lucram să aibă obiective ȋndrăzneţe, să nu se mulţumească cu puţin, să nu lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi. Ne-am propus să fim o firmă semnificativă, care dă tonul sectorului şi care este percepută la lider. Si nu m-am agăţat nicio dată de un scaun, plecând atunci când simţeam că nu mai pot aduce o valoare importantă angajatorului.

______________________

Din 2003, am luat-o iarăşi de la zero, la construirea, ȋmpreună cu un asociat, a unei fabrici de confecţii ȋn judeţul Bacău. De ce acolo şi nu la Mizil? Pentru că acolo am găsit o administraţie locală dedicată cu adevărat atragerii de investitori şi sprijinirii lor ȋn faza de investiţie. După multe peripeţii (aş putea scrie o carte pe tema asta), am reuşit să deschidem fabrica. A durat peste 2 ani până am reuşit să o aducem la parametrii la care ne doream, cu multe nopţi petrecute ȋn fabrică, cu vreo 7 şefi de producţie schimbaţi ȋn 2 ani (până am găsit persoana potrivită, care ocupă şi acum, după 10 ani, aceeaşi funcţie).

Foarte multe din premisele cu care am plecat la drum au fost invalidate de realitate. Dar am rămas de fiecare dată cu mintea deschisă şi ne-am adaptat din mers la noile realităţi. Ne-am impus anumite standarde (de la nivelul de calitate al producţiei până la cerinţele minime pentru angajarea personalului) şi nu am coborât nicio dată sub ele, oricât de greu ne era la un anumit moment. Nu ni s-a cerut şi nu am dat şpagă, nici măcar o dată. In toate afacerile, am avut parteneri privaţi, deseori din afara României şi ne-am ferit să facem afaceri cu bugetul statului.

In paralel cu această activitate, am lucrat cu o firmă franceză (rezultat al unuia dintre contactele din perioada bursei din Franţa), care cumpară mobilă din România.

______________________

Apropierea de politică a venit foarte devreme, fiind primul simpatizant ţărănist din clasa mea (ȋn februarie 1990). Am devenit membru al PNTCD ȋn octombrie 1995, cu câteva săptămâni ȋnainte ca seniorul Cornelui Coposu să ne părăsească. Am rămas membru al PNTCD şi nu l-am părăsit niciodata, indiferent de cât de grele au fost vremurile. Nu am plecat, nu plec şi nu voi pleca din PNTCD. Intr-o vreme ȋn care partidele nu mai sunt bazate pe doctrină, principii şi valori, ci funcţionează mai degrabă ca echipe de fotbal care achiziţionează „jucători”, poate nu e cel mai profitabil să rămâi ȋntr-un partid – dar ăsta sunt şi nu am de gând să mă schimb, nici măcar pentru a câştiga nişte alegeri.

______________________

Pe scurt, acesta sunt, Minea Claudiu-Remus, cel care vă va cere votul ȋn 5 iunie 2016, pentru funcţia de primar al oraşului Mizil. Fără a părea lipsit de modestie, pot afirma că am fost unul dintre liderii generaţiei mele. Nu singurul – cu siguranţă mai sunt zeci ca mine. Dar puţini mai sunt ȋn Mizil. Si ȋncă şi mai puţini, din motive evidente, sunt dispuşi să intre ȋn politica mizerabilă din România de azi şi din Mizilul de azi.

Vă garantez că, dacă voi fi ales, mulţi din oamenii de foarte bună calitate, vor pune umărul la reconstrucţia Mizilului. Acum stau deoparte, dar – cu o administraţie corectă, profesionistă şi cu adevarat ȋn slujba cetăţeanului – vor dori să ȋşi pună experienţa la dispoziţia Mizilului.

Incă un lucru foarte important: nu mi-e teamă de situaţia financiară ȋn care se află primăria Mizil. Da, ştiu că primăria e ȋn pragul insolvenţei şi, de ani de zile, ȋşi plăteşte cu ȋntârziere facturile şi salariile. Am lucrat ȋn firme aflate ȋn situaţii similare şi am reuşit, cu echipele din care făceam parte, să le redresăm.

Dată fiind această situaţie, anul 2016 este anul redresării, ȋn care prioritare sunt evitarea insolvenţei primăriei şi pregătirea planurilor de investiţii pentru anii următori. Stiu că, după atâţia ani ȋn care nu s-a ȋntâmplat nimic, toată lumea vrea rezultate imediate. Nu se poate – dacă s-ar putea, le-ar face actuala administraţie, ȋn speranţa că va mai obţine ȋncă un mandat.

______________________

Din timp ȋn timp, societăţile se ȋntorc la idealism, devin mai solidare, mai curate, mai drepte. Anul 2016 este pentru Mizil un astfel de moment. Eu ştiu că pot fi primarul care să reunifice comunitatea mizileană şi să o ȋnscrie pe drumul prosperităţii. In luna mai 2016, vom avea la dispoziţie o lună de campanie electorală, ȋn care să vă convingeţi şi voi că sunt omul potrivit. Pe 5 iunie, puterea va sta integral ȋn mâna noastră. Nu ne putem permite să ratăm şi această şansă.

Interviu: Minea Claudiu-Remus in Azi la Mizil nr. 19 / martie 2016

Cel mai tânăr candidat la alegerile din Iunie ȘTIE, VREA și POATE !

Cel mai tânăr candidat la fotoliul de primar din Mizil, domnul Claudiu Minea, se pregăteşte să preia frâiele orașului Mizil, cu toate că încă nu ştie ce-l aşteaptă. Este pus pe fapte mari şi vrea să schimbe faţa localității pe care timp de patru ani (sau mai mult) o va conduce.

Reporter:  In câteva cuvinte, cine sunteţi Domnule Minea Claudiu-Remus?

Minea Claudiu-Remus: Sunt unul din liderii generaţiei mele, am fost şef de promoţie la şcoala generală nr. 1 Mizil, primul la examenul de admitere la liceul teoretic, şef de promoţie la liceu, al doilea la examenul de admitere la Facultatea de management din ASE Bucureşti, primul la examenul de admitere la masterat la aceeaşi facultate. In timpul facultăţii, am avut o bursă de 4 luni ȋn Franţa, concretizată ȋn numeroase contacte.

După facultate, am lucrat scurte perioade de timp ȋn 3 dintre cele mai mari firme din Mizil (Relaxa, Bitanic World şi MFA), iar din 2003 sunt antreprenor, cu activităţi ȋn confecţii şi mobilă.

Reporter:  Care e motivaţia care vă determină să candidaţi pentru primărie?

Minea Claudiu-Remus: De la primele alegeri libere de după Revoluţie, cele din 1992, am ştiut că va veni o zi ȋn care voi candida pentru Primaria Mizil. Acum a venit momentul ȋn care eu şi câţiva din membri generaţiei mele ne simţim pregătiţi să dăm ȋnapoi Mizilului o parte din ceea ce, cu o imensă generozitate, comunitatea ne-a oferit de-a lungul timpului.

Reporter:  Cum aţi caracteriza Mizilul de azi?

Minea Claudiu-Remus: Mizilul de azi este ȋntr-un declin evident faţă de Mizilul copilăriei mele. Activitatea economic este ȋn declin, serviciile de educaţie şi sănătate sunt, cu câteva excepţii, ȋn declin, serviciile publice şi infrastructura locală sunt destul de precare. Ce este grav, e faptul că probabil peste 90% din tineri ȋşi doresc sa plece din Mizil la terminarea liceului. Faţă de oraşul copilăriei noastre, când oamenii veneau la Mizil pentru a-şi face un viitor, astăzi oamenii pleacă din Mizil. E un oraş cu foarte, foarte puţine oportunităţi. Atât de puţine, ȋncât oamenii au renunţat să mai viseze, lăsând viaţa să treacă pe lângă ei. E trist...

Reporter:  Care consideraţi că sunt priorităţile?

Minea Claudiu-Remus: Principala problemă este cea a economiei locale. Fără o activitate economică consistentă la nivel local, cu firme puternice, capabile să genereze locuri de muncă şi prosperitate, toate celelalte ȋmbunătăţiri sunt irealizabile. Dacă oamenii nu vor găsi aici locuri de muncă şi/sau oportunităţi de afaceri, le vor căuta ȋn alta parte şi, mai devreme sau mai târziu, vor pleca din Mizil.

Reporter:  Cum creăm prosperitate?

Minea Claudiu-Remus: Un adevăr deseori uitat al economiei este că bogăţia generează bogăţie şi sărăcia generează sărăcie. Noi suntem intraţi ȋntr-un cerc vicios, ȋn care activitatea economic se reduce, numărul de locuri de muncă se reduce, apoi urmează o nouă reducere de activitate economic, alte locuri de muncă ce dispar s.a.m.d.

Ca să generăm prosperitate, trebuie să intrăm pe o tendinţă inversă, de creştere, ȋn care firmele se dezvoltă, creează noi locuri de muncă, apar noi oportunităţi, noi firme, alte locuri de muncă. Cum vă spuneam, bogăţia creează bogăţie.

Concret, vom acţiona pe doua direcţii. Prima din ele, cu rezultate imediate, constă ȋn atragerea unor investiţii noi la Mizil. Vom folosi toate facilităţile legale avute la dispoziţie (terenuri şi clădiri la preţuri reduse, facilităţi fiscale, stabilitate fiscală), precum şi elementele de natură informală pe care primăria le are la dispoziţie (reducerea termenelor de eliberare a avizelor şi autorizaţiilor, reducerea termenelor de racordare la utilităţi, transparentizarea pieţei locale a muncii). Ma bazez pe uriaşa reţea de contacte reprezentată de mizilenii plecaţi din Mizil (ȋn străinătate, dar şi la Bucureşti, Ploieşti, Braşov), oameni rămaşi cu sufletul la Mizil şi care aşteaptă doar un semnal pentru a pune umărul la redresarea Mizilului.

A doua direcţie, cu impact pe termen mai lung, dar cu rezultate mai stabile, constă ȋn transformarea Mizilului ȋntr-un oraş antreprenorial. In primă fază, vom sprijini firmele mizilene ȋn accesul pe pieţe solvabile, ȋn principal din Uniunea Europeană. Intenţia noastră este de a realize ȋnfrăţiri cu 8-10 oraşe din UE, iar componenta economică a acestor ȋnfrăţiri va fie cea mai importantă, cel puţin la ȋnceputul acestor parteneriate. In a doua fază, vor creea un sistem care să faciliteze tranziţia de la idee de afaceri la firmă funcţională: ȋnfiinţarea unui incubator de afaceri, organizarea de conferinţe şi seminarii, ȋntâlniri cu finanţatorii (business angeli), finanţarea participării la târguri de afaceri şi lista poate continua.

Obiectivul este de a face din Mizil un loc ȋn care e uşor să faci afaceri, care să atragă chiar ȋntreprinzători din alte zone ale României. Cum spuneam la ȋnceputul interviului, Mizilul să redevină locul ȋn care oamenii vin să ȋşi facă un viitor.

Reporter: Părăsind teritoriul economic, ce alte priorităţi aveţi?

Minea Claudiu-Remus: Un alt domeniu care va beneficia de o atenţie sporită este cel al infrastructurii pentru educaţie şi sănătate.

Pentru educaţie, vom face un studiu pentru a afla nevoile exacte de spaţii pentru următorii 10 ani. La nivel de grădiniţe şi şcoala primară, ideal ar fi ca elevii să nu parcurgă mai mult de 500 de metri până la grădiniţă/şcoala, ceea ce va implica construcţia de noi grădiniţe şi, probabil, o nouă şcoală.

La nivelul ȋnvăţământului liceal, va trebui să avem o discuţie serioasă cu Inspectoratul Scolar ȋn privinţa viitorului Grupului Scolar Tase Dumitrescu, care este departe de ceea ce solicită piaţa muncii. Există acolo o infrastructură şcolară şi un grup de profesori excepţionali, care pot fi puşi ȋn slujba dezvoltării Mizilului ȋntr-o măsură mult mai mare decât o fac azi.

Pentru toate niveluri de ȋnvăţământ, va trebui să găsim soluţii pentru deficitul ȋn creştere de profesori. Dacă nu ȋi găsim ȋn Mizil, va trebui să ȋi aducem din altă parte. Unul din argumentele pentru a-i atrage va consta ȋn oferirea de locuinţe de serviciu.

Pentru sănătate, infrastructura este ȋntr-o stare ȋncă şi mai precară. Ne-am propus construirea unei noi policlinici, ȋn vecinătatea spitalului, pentru a fi mai uşor de gestionat. De asemenea, sistemul de sănătate este ȋn deficit de personal şi dorim să creăm şi aici locuinţe de serviciu. Din pacate, necesarul de investiţii pentru sănătate este mult mai mare decât cel pentru educaţie şi cu mult peste posibilităţile actuale ale bugetului local. Nu vă pot spune la acest moment ce soluţii vom găsi.

Reporter: Când vom ȋnceta să mergem prin noroaie?

Minea Claudiu-Remus: Pe langă cele doua priorităţi menţionate (economia şi infrastructura pentru educaţie şi sănătate), mai avem un proiect punctual, pentru ieşierea Mizilului din noroi. In următorii 8 ani, vom asfalta toate străzile din oraş. Primăria va angaja o persoană care este specialist ȋn construcţia de drumuri, care va forma o echipă de 5-6 persoane din angajatii actuali de la SPGC. Vom cumpăra utilaje şi vom asfalta toate străzile ȋn regie proprie. Până la sfârşitul anului 2016 vom face un plan până ȋn 2024, astfel ȋncât fiecare locuitor din Mizil să ştie când va fi asfaltată strada sa. In plus, ȋn acest an vom alege o stradă pentru un proiect pilot, pentru a avea o evaluare exactă a costurilor cu asfaltarea.

Tot acest proiect de ieşire din noroi va face obiectul unei ample dezbateri publice, pentru a valida ordinea de prioritate a asfaltărilor. Avem deja câteva criterii (numărul de locuitori, importanţa economică a fiecărei străzi, prezenţa sau nu a utilităţilor), dar este un proiect mult prea important pentru Mizil ca decizia să fie luată ȋntr-un cerc restrâns de persoane.

Reporter: Veti da afară personal de la primărie?

Minea Claudiu-Remus: Primăria trebuie să devină mai eficientă, asta este dincolo de orice dubiu. Vor exista probabil câteva persoane, foarte legate de actuala administraţie, care vor dori să plece. Pe de altă parte, sunt convins că pentru cea mai mare parte a personalului, o schimbare la vârful administraţiei va fi o uşurare. O mare parte din angajaţii primăriei pot mult mai mult decât ceea ce fac azi. Intr-un sistem corect, ei pot deveni persoane de bază a poveştii de succes din următorii 10 ani, de reinventare a Mizilului. Depinde de fiecare dacă va alege să se agaţe de trecut sau să aibă satisfacţia de a construi şi de a fi parte a viitorului.

Reporter: Aveţi o afacere proprie la Moinești, judeţul Bacău .O veți muta la Mizil?

Minea Claudiu-Remus: Nu. Indiferent de rezultatul alegerilor, cât timp voi fi implicat ȋn politica locală, nu voi dezvolta nici o afacere la Mizil. Separarea ȋntre politică şi afaceri trebuie să fie clară, pentru a nu amesteca lucrurile. Mai am o firmă cu sediul ȋn Mizil, caut soluţii fie pentru a o reloca şi a aduce un nou administrator, fie pentru a o ȋnchide. Primarul Mizilului trebuie să aibă concentrată atenţia doar la problemele oraşului, nu la interesele proprii.

Reporter: Ce se va ȋntâmpla cu Mizilul dacă nimic nu se schimbă ȋn iunie 2016?

Minea Claudiu-Remus: Dacă nimic nu se schimbă, Mizilul ȋşi va continua declinul, oamenii (ȋn special tinerii) vor continua să plece, firmele ȋşi vor reduce activitatea. In cel mai negru scenariu, Mizilul de peste 10 ani va ajunge precum Barbulesti: o localitate, străbătută de un drum, ȋn care cei ce o traversează se roagă să nu li se oprească motorul.

Comunicat PNTCD Mizil: Lansare candidat pentru Primaria Mizil la alegerile din 5 iunie 2016

Vineri, 18 martie 2016, in prezenta unui grup de membri si simpatizanti, PNTCD Mizil si-a lansat candidatul pentru functia de primar al orasului Mizil la alegerile din 5 iunie 2016.

Candidatul nostru pentru aceste alegeri este presedintele PNTCD Mizil, Domnul Minea Claudiu-Remus.

Domnul Minea Claudiu-Remus este unul din liderii generatiei sale, sef de promotie la scoala generala si la liceu, absolvent al Facultatii de Management din Academia de Studii Economice Bucuresti, bursier in Franta in cadrul programului Phare. Domnul Minea Claudiu-Remus are un masterat in "Managementul Investitiilor", obtinut la aceeasi facultate.

Domnul Minea Claudiu-Remus a lucrat, pentru scurte perioade de timp, in cadrul a trei dintre marile firme mizilene (Relaxa, Britanic World si MFA). In prezent, este antreprenor, cu activitati in domeniul confectiilor textile si al mobilei.

Prioritatile programului cu care ne vom prezenta in alegeri privesc domeniul economic (dezvoltare economica si creare de locuri de munca) si infrastructura pentru educatie si sanatate. Un alt proiect punctual priveste asfaltarea tuturor strazilor din Mizil in intervalul 2016 - 2024.

In perioada urmatoare, vom prezenta programul de administrare propus mizilenilor pentru perioada 2016 - 2024, precum si echipa de consilieri care il va implementa.

 

 

Sondaj GSS ianuarie 2014

Sursa: http://www.pesurse.ro/2014/01/19/sondaj-psd-ramane-sub-40-iar-pnl-nu-trece-de-20-pp/

Sarbatori fericite!

A mai trecut un an.

Pentru PNTCD Mizil, anul 2013 a fost un an bun.

A fost anul in care, la conducerea organizatiei Mizil, au venit juniorii anilor '90, deveniti adulti intre timp. Remarcabilii lideri ai anilor '90 au facut un pas inapoi, predand puterea si responsabilitatile unei noi generatii. Transferul s-a facut cu calm si bucurie, fara scandaluri, acuzatii sau plecari din partid. Asta e normalitatea, din pacate rar intalnita in viata politica romanesca.

A fost anul in care am inceput creionarea unui program pentru Mizil, pentru anii ce vin. Inca mai sunt multe elemente de pus cap la cap, pentru ca a trebuit sa lucram deseori cu informatii incomplete - traim, din pacate (iarasi din pacate!), intr-o lume in care informatia este cu strasnicie tezaurizata, in loc de a fi lasata libera si valorizata.

A fost anul in care multi oameni noi s-au apropiat de PNTCD Mizil, atrasi de atmosfera deschisa. Multi dintre ei nu au fost nici o data implicati in politica. E un lucru care ne bucura. Mai stim ca sunt inca multi altii carora, din diverse motive, le este teama sa iasa la lumina. Va intelegem si va cerem sa ramaneti calmi - va veni o zi in care energia si competentele voastre vor putea fi puse in slujba comunitatii.

A fost anul in care am aflat (cu uimire, va marturisim!) ca sunt multi care ne intreaba: "cum, mai exista PNTCD la Mizil?". Da, exista si nu a incetat nici macar o singura zi sa existe dupa reinfiintarea partidului dupa 1989. Ne-am scufundat, ca societate, intr-o lume tot mai lipsita de speranta si tot mai putin receptiva la adevaratele valori - nu-i de mirare ca PNTCD Mizil, foarte putin dispus la compromisuri-pentru-o-bucata-de-paine, a cazut intr-un con de umbra.

A fost, in esenta, un an al sperantei. Intr-o lume tot mai lipsita de speranta, noi avem din plin. Vi-o transmitem si voua, pentru ca - asa cum o lumanare care aprinde o alta lumanare nu se stinge - tot asa, o raza de speranta daruita celui de langa tine nu te lasa fara de speranta.

Va uram sa va bucurati de sarbatori alaturi de familie si de cei dragi. Va uram ca anul viitor sa va aduca bucurie in viata, speranta in suflete, sanatate si credinta.

Sarbatori fericite!

La multi ani, PNTCD !

Pe 10 octombrie 1926, prin fuziunea Partidului National Roman din Transilvania cu Partidul Taranesc, se nastea Partidul National Taranesc (PNT).

La guvernare sau in opozitie (in perioada interbelica), simbol al sperantei (dupa al doilea razboi mondial), martir (in perioada comunista) sau purtator al steagului libertatii (dupa 1989), PNT a continuat sa existe, in pofida nenumaratelor si nedreptelor lovituri primite. Afiliat Internationalei Crestin Democrate (in 1987), PNT a devenit PNTCD dupa Revolutia din 1989.

Un grup de taranisti (inca mic) duce mai departe cea mai pretioasa dispozitie din testamentul lui Iuliu Maniu, aceea de a nu lasa partidul sa moara.

In vremuri de maxima confuzie (in primul rand morala), societatea romaneasca si PNTCD au nevoie sa se redescopere si sa revalorizeze impreuna cele patru principii perene romanesti: morala crestina, democratie desavarsita, patriotism luminat, dreptate sociala.

La multi ani, PNTCD !

Minea Claudiu-Remus
Presedinte PNTCD Mizil

In Memoriam Elisabeta Rizea

Preluare de pe Taranista

”Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să știu că s-a limpezit lumea” – Elisabeta Rizea

La sfârșitul anilor ’40, în marginea comunei natale (Domnești – Argeș), fruntașul țărănist Gheorghe Şuţa se stingea sub gloanțele securiștilor comuniști Dumitrache și Terceanu. Pleca pe drumul fără întoarcere, urmându-și tovarășii de luptă, colegi de partid deja uciși de comuniști, în timpul alegerilor din 1946 ‒ printre care avocatul Gheorghe Mihail şi învăţătorul Constantin Popescu, țărăniști argeșeni asasinați de un “comando muncitoresc”.

Gheorghe Șuța era doar unul dintre numeroșii țărăniști și liberali care făceau parte din  rezistența anticomunistă din județele Argeș și Muscel; el lăsa în urmă o moștenire spirituală pe care fiica sa, Elisabeta – cunoscută mai târziu drept ”Mama Rizea”, avea s-o ducă mai departe, împreună cu soțul ei, Gheorghe Rizea, alături de alți luptători anticomuniști (Grupul de la Nucșoara, sau “„Haiducii Muscelului”, grup ce a luptat cu arma în mână împotriva comuniștilor, până la anihilarea sa, în 1959).

Elisabeta Rizea (28 iunie 1912 – 6 octombrie 2003)

Cu prețul unor sacrificii enorme, cu prețul durerii, umilinței, bătăilor, torturilor îndurate vreme de 12 ani, cât a fost închisă de comuniști în penitenciarul de la Pitești, dar și după aceea, Elisabeta Rizea și-a urmat destinul de eroină a luptei anticomuniste cu înverșunare, speranță și curaj.

I-a dat Dumnezeu zile să-și vadă visul cu ochii: căderea regimului comunist. Și totuși, pentru că această cădere a fost doar formală, împlinirea visului  nu era completă, lumea nu era încă limpede. Nu este încă, atâta vreme cât copiii șefilor noștri sunt șefii copiilor noștri ‒ o profeție din vremea comunismului ce s-a dovedit, iată, cât se poate de adevărată. ”Ei”, comuniștii, și urmașii lor și urmașii urmașilor lor fac încă legea în România, încă ne conduc, ascunși sub măștile subțiri ale “capitalismului”, “statului de drept” și ale altor noțiuni aruncate ca praf în ochii maselor ignorante.

Eu nu am învățat la școală de Mama Rizea și de luptătorii anticomuniști. N-aveam cum, căci am făcut școala pe vremea împușcatului. Astăzi, istoria oficială din manuale expediază formele de rezistență anticomunistă în 3 (trei) paragrafe:

“Formele de rezistență anticomunistă. Principalele manifestări ale luptei anticomuniste au fost rezistența armată a grupurilor din munți, cea a țăranilor, revoltele muncitorești, activitatea disidenților. Cea dintâi a fost specifică anilor 1944-1960, fiind organizată de grupurile înarmate de partizani alcătuite din foste cadre militare, foști legionari, membri ai partidelor de opoziție, țărani. Printre acestea s-au numărat grupurile din Banat și Oltenia, cel din zona Muscel-Făgăraș (grupul “Haiducii Muscelului”, al colonelului Arsenescu și al fraților Arnăuțoiu), rezistența din Bucovina, reprezentată de Vladimir Macoveiciuc, Gavril Vatamaniuc, Cozma Pătrăucean, Dimitrie Rusu. La rândul lor, femeile au susținut mișcarea de rezistență. Sunt cunoscute numele Mariei Plop și al Mariei Jumbleanu, membre ale grupului Arsenescu-Arnăuțoiu, ca și cel al Elisabetei Rizea din Nucșoara (Muscel). Această formă de rezistență a fost reprimată cu o violență extremă de organele de represiune ale regimului comunist.

Rezistența din mediul rural a corespuns cu deosebire perioadei colectivizării agriculturii. Conform unor estimări, peste 80.000 de țărani au căzut victime ale represiunii. Revoltele muncitorești au apărut în anii ’70-’80, ca formă de reacție a populației față de scăderea nivelului de trai, și au cuprins Valea Jiului (revolta minerilor din anul 1977) și Brașovul (manifestațiile din 1987). În urma unui proces trucat, din cele peste 300 de persoane arestate la Brașov, 88 au fost deportate în ale zone ale țării sau li s-a instituit domiciliul obligatoriu.

Disidenții, precum Paul Goma, Doina Cornea sau Gheorghe Ursu, au opus o rezistență individuală în anii ’70 și ’80. Inclusiv foști membri ai conducerii PCR au protestat, în 1989, față de politica dictatorială a lui Nicolae Ceaușescu (Scrisoarea celor șase).” [1]

Cam atât. Cine vrea să cunoască mai multe, să facă bine să caute pe cont propriu… Stilul acesta expeditiv este, de altfel, caracteristic manualelor noastre, restructurate (sumar) pe criteriul tematic, nu pe cel cronologic, astfel încât elevii să nu mai poată face legătura cauzală firească între evenimente, întru spălarea deplină a creierelor, așa cum bine zicea academicianul Florin Constantiniu, în ultimul său interviu : “Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie – şi nu numai la noi – s-a început cu îndepărtarea cronologiei: “Să nu încărcăm mintea elevilor cu date”. Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar – pentru Dumnezeu! – cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp?“

Dar, mă rog, acesta este alt subiect ‒ care va fi, probabil, ignorat îndelung de noua specie de homunculus politicus ce ne conduce. Ca și multe alte subiecte… cum ar fi, de pildă, reabilitarea numelui și a memoriei luptătorilor anticomuniști din munți. Vitejii din Nucșoara au murit ca “bandiți” și “teroriști” ce luptau împotriva statului… Cum să-i considere azi martiri ai neamului aceia care ne conduc ‒ produse reziduale ale statului totalitar împotriva căruia acești eroi au luptat?

Zece ani s-au împlinit astăzi de la trecerea Mamei Rizea la cele veșnice. Și noi, cu toții, îi datorăm încă multe, ei și celor lângă care a luptat: Toma Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu, Nicolae Niţu, Laurenţia, Ion și Petre Arnăuţoiu, Alexandru Moldoveanu, Gheorghe Popescu, Ion Mica, Virgil Marinescu, Nicolae Andreescu, Ion Constantinescu, Ionel Marinescu, Cornel Drăgoi, Alexandru Marinescu, Titu, Marioara și Tică Jubleanu, Maria Plop, Marinica Chirca, Ana Simion, Gheorghe și Constantin Mămăligă, Constantin Jubleanu, Ion Drăgoi, Alexandru Moldoveanu, Gheorghe, Maria și Gogu Popescu, Nicolae, Filofteia și Gheorghe Băşoiu, Ion Săndoiu, Nicolae Andreescu, Nicolae Sorescu, Gheorghe Tomeci, Benone Milea…

Lor și încă multor altora ca ei le datorăm limpezirea lumii…

[1] Magda Stan, Cristian Vornicu – Manual de istorie pentru clasa a XII a, Editura ABC Niculescu, București, 2007, p. 83