Dar toată această simpatie nu are nimic în comun cu
PNTCD-ul de azi. Ea nu se răsfrânge asupra partidului şi nu se converteşte în
voturi. Pentru cea mai mare parte a românilor, PNTCD-ul de azi nu are nici o
legătură cu PNTCD-ul din trecut. Incapabil să înţeleagă acest adevăr simplu,
PNTCD-ul de azi se autocondamnă la a rămâne o prezenţă marginală în viaţa
politică.
Cu cât conducerea actuală se încăpăţânează să
revendice moştenirea trecutului, cu atât ea condamnă partidul la irelevanţă. De
ce se întâmplă asta?
Din mai multe motive.
Primul dintre ele este că uriaşii oameni care au
simbolizat PNTCD-ul în trecut (şi e vorba, în primul rând de Maniu, Mihalache
şi Coposu) au fost atât de mari încât au intrat în patrimoniul României. Ei nu
mai aparţin PNTCD, ei sunt ai românilor. Simplu fapt de a sta pe scaunul pe
care a stat Corneliu Coposu nu îţi aduce nici o recunoaştere şi nici o validare
– dimpotrivă, nu le arată celorlalţi decât irelevanţa ta.
In al doilea rând, chiar societatea românească de
azi traversează o perioadă tulbure, în care importanţa reperelor morale s-a
redus. Da, ne plac oamenii precum Corneliu Coposu, dar îi percepem aparţinând
unor vremuri pe care le dorim, dar nu suntem dispuşi să le urmăm (cu toate
sacrificiile aferente).
In al treilea rând, PNTCD a apărut, a trăit şi a
supravieţuit ca partid în vremuri tulburi, fie că vorbim de perioada austro-ungară,
fie de dictatura regală, fie de teroarea comunistă. Toţi liderii national-ţărănişti
au fost validaţi în vremuri complicate, în care au dovedit că pot rămâne
verticali. Nu doar că au supravieţuit vremurilor, ci au ieşit învingători. Ori
vremurile bune din ultimii 30 de ani nu au fost propice apariţiei unor lideri
morali, lipsind instrumentele de validare.
Nu există nici o soluţie şi nici o posibilitate
pentru ca PNTCD să revină în prim-planul vieţii politice în orizontul apropiat.
Singurul plan viabil este cel care îşi propune să readucă PNTCD în prim plan
peste 20 de ani. Dacă cineva începe să îl aplice consecvent de mâine şi are răbdare
până atunci. Stiu, e vorba de un plan pe 20 de ani, în ţara care trăieşte de la
o lună la alta, iar politicienii se gândesc cel mult la următoarele alegeri.
Asta e, nu am spus că viaţa de ţărănist e uşoară. Ca lucrurile să fie încă şi
mai complicate, nu există nici o garanţie că aplicarea acestui plan va da
rezultate.
Altminteri, planul e simplu:
-lideri morali, la toate nivelurile. In comunităţile
unde aceşti lideri nu pot fi atraşi, mai bine nici o organizaţie, decât
compromisuri înşelătoare.
-acţiune consecventă. Asta presupune, în primul
rând, a candida pe liste proprii, fără alianţe bizare şi nefireşti, care
bulversează electoratul.
-ideologie bine definită. Cel puţin în aceasta
privinţă, avem foarte multe de învăţat din trecut. Foarte important, e nevoie
de un nou model de dezvoltare pentru lumea rurală, adaptat la secolul 21 şi la
actualul nivel de dezvoltare tehnologică.
-formarea oamenilor. Aici trebuie reînceput de la
bază, prin identificarea tinerilor cu potential şi pregătirea lor pentru funcţiile
publice. In primul rând, pentru cea de consilier local.
-democraţie internă. Un partid este o asociaţie de
oameni liberi, călăuziţi şi motivaţi de principii şi valori comune. Ei trebuie
trataţi în consecinţă.
-performanţă în administraţie. Acolo unde candidaţii
PNTCD reuşesc să câştige alegerile (sunt 3 primării castigate de PNTCD la
alegerile locale din 2016), ei trebuie sprijiniţi cu toate resursele partidului
pentru a avea o administraţie performantă.
Sunt câteva direcţii, pentru a schiţa un plan. El
trebuie dezvoltat într-un cadru mai larg, printr-o amplă dezbatere în cadrul
partidului. Spaţiul acestui articol e prea mic pentru un plan complet şi nu aceasta
este ceea ce mi-am propus acum.
Mai este un punct critic în începerea acestui plan.
El trebuie girat de preşedintele PNTCD. Istoric, mai mult decât la alte partide,
preşedintele PNTCD s-a bucurat de o apreciere aproape similară celei a unui
monarh. Forţa sa a fost data nu atât de funcţie, cât de modul în care membrii
partidului se raportau la acea persoana.
După orice criterii, Aurelian Pavelescu nu este
această persoană. Alianţele nefireşti în care a împins partidul (culminând cu
cea cu PSD pentru alegerile europarlamentare din 2019), stilul dictatorial de a
conduce (care i-au atras supra-numele de “preşedintele-ştampilă”), excluderea
din partid a celor care aveau altă părere decât a lui sunt doar câteva din
motivele care l-au decredibilizat definitiv, atât în ochii membrilor PNTCD, cât
şi în faţa societăţii româneşti. Cât timp Aurelian Pavelescu ocupă scaunul de
preşedinte al PNTCD, orice plan de a revitaliza PNTCD este condamnat la a eşua.
Cum şi când vor scăpa ţărăniştii de Aurelian
Pavelescu e o întrebare fără răspuns în acest moment. Dar e o etapă obligatorie
pentru ca PNTCD-ul de azi să reînceapă să fie identificat cu PNTCD-ul atât de
iubit din trecut.
Minea Claudiu-Remus
Presedinte PNTCD Mizil
