Ce este şi ce nu (mai) este azi PNTCD

Un număr incredibil de mare de oameni tânjesc după PNTCD. Işi amintesc cu simpatie de PNTCD-ul lui Corneliu Coposu (mulţi au trăit acea perioadă). Si-ar dori ca acel partid să mai existe. Chiar şi membrii altor partide, care au trecut într-o anumită perioadă prin PNTCD, îşi amintesc cu nostalgie de acea perioadă (chiar daca mulţi nu o recunosc decât în gând sau faţă de prietenii cei mai apropiaţi).

Dar toată această simpatie nu are nimic în comun cu PNTCD-ul de azi. Ea nu se răsfrânge asupra partidului şi nu se converteşte în voturi. Pentru cea mai mare parte a românilor, PNTCD-ul de azi nu are nici o legătură cu PNTCD-ul din trecut. Incapabil să înţeleagă acest adevăr simplu, PNTCD-ul de azi se autocondamnă la a rămâne o prezenţă marginală în viaţa politică.

Cu cât conducerea actuală se încăpăţânează să revendice moştenirea trecutului, cu atât ea condamnă partidul la irelevanţă. De ce se întâmplă asta?

Din mai multe motive.

Primul dintre ele este că uriaşii oameni care au simbolizat PNTCD-ul în trecut (şi e vorba, în primul rând de Maniu, Mihalache şi Coposu) au fost atât de mari încât au intrat în patrimoniul României. Ei nu mai aparţin PNTCD, ei sunt ai românilor. Simplu fapt de a sta pe scaunul pe care a stat Corneliu Coposu nu îţi aduce nici o recunoaştere şi nici o validare – dimpotrivă, nu le arată celorlalţi decât irelevanţa ta.

In al doilea rând, chiar societatea românească de azi traversează o perioadă tulbure, în care importanţa reperelor morale s-a redus. Da, ne plac oamenii precum Corneliu Coposu, dar îi percepem aparţinând unor vremuri pe care le dorim, dar nu suntem dispuşi să le urmăm (cu toate sacrificiile aferente).

In al treilea rând, PNTCD a apărut, a trăit şi a supravieţuit ca partid în vremuri tulburi, fie că vorbim de perioada austro-ungară, fie de dictatura regală, fie de teroarea comunistă. Toţi liderii national-ţărănişti au fost validaţi în vremuri complicate, în care au dovedit că pot rămâne verticali. Nu doar că au supravieţuit vremurilor, ci au ieşit învingători. Ori vremurile bune din ultimii 30 de ani nu au fost propice apariţiei unor lideri morali, lipsind instrumentele de validare.

Nu există nici o soluţie şi nici o posibilitate pentru ca PNTCD să revină în prim-planul vieţii politice în orizontul apropiat. Singurul plan viabil este cel care îşi propune să readucă PNTCD în prim plan peste 20 de ani. Dacă cineva începe să îl aplice consecvent de mâine şi are răbdare până atunci. Stiu, e vorba de un plan pe 20 de ani, în ţara care trăieşte de la o lună la alta, iar politicienii se gândesc cel mult la următoarele alegeri. Asta e, nu am spus că viaţa de ţărănist e uşoară. Ca lucrurile să fie încă şi mai complicate, nu există nici o garanţie că aplicarea acestui plan va da rezultate.

Altminteri, planul e simplu:

-lideri morali, la toate nivelurile. In comunităţile unde aceşti lideri nu pot fi atraşi, mai bine nici o organizaţie, decât compromisuri înşelătoare.

-acţiune consecventă. Asta presupune, în primul rând, a candida pe liste proprii, fără alianţe bizare şi nefireşti, care bulversează electoratul.

-ideologie bine definită. Cel puţin în aceasta privinţă, avem foarte multe de învăţat din trecut. Foarte important, e nevoie de un nou model de dezvoltare pentru lumea rurală, adaptat la secolul 21 şi la actualul nivel de dezvoltare tehnologică.

-formarea oamenilor. Aici trebuie reînceput de la bază, prin identificarea tinerilor cu potential şi pregătirea lor pentru funcţiile publice. In primul rând, pentru cea de consilier local.

-democraţie internă. Un partid este o asociaţie de oameni liberi, călăuziţi şi motivaţi de principii şi valori comune. Ei trebuie trataţi în consecinţă.

-performanţă în administraţie. Acolo unde candidaţii PNTCD reuşesc să câştige alegerile (sunt 3 primării castigate de PNTCD la alegerile locale din 2016), ei trebuie sprijiniţi cu toate resursele partidului pentru a avea o administraţie performantă. 

Sunt câteva direcţii, pentru a schiţa un plan. El trebuie dezvoltat într-un cadru mai larg, printr-o amplă dezbatere în cadrul partidului. Spaţiul acestui articol e prea mic pentru un plan complet şi nu aceasta este ceea ce mi-am propus acum.

Mai este un punct critic în începerea acestui plan. El trebuie girat de preşedintele PNTCD. Istoric, mai mult decât la alte partide, preşedintele PNTCD s-a bucurat de o apreciere aproape similară celei a unui monarh. Forţa sa a fost data nu atât de funcţie, cât de modul în care membrii partidului se raportau la acea persoana.

După orice criterii, Aurelian Pavelescu nu este această persoană. Alianţele nefireşti în care a împins partidul (culminând cu cea cu PSD pentru alegerile europarlamentare din 2019), stilul dictatorial de a conduce (care i-au atras supra-numele de “preşedintele-ştampilă”), excluderea din partid a celor care aveau altă părere decât a lui sunt doar câteva din motivele care l-au decredibilizat definitiv, atât în ochii membrilor PNTCD, cât şi în faţa societăţii româneşti. Cât timp Aurelian Pavelescu ocupă scaunul de preşedinte al PNTCD, orice plan de a revitaliza PNTCD este condamnat la a eşua.

Cum şi când vor scăpa ţărăniştii de Aurelian Pavelescu e o întrebare fără răspuns în acest moment. Dar e o etapă obligatorie pentru ca PNTCD-ul de azi să reînceapă să fie identificat cu PNTCD-ul atât de iubit din trecut.

Minea Claudiu-Remus

Presedinte PNTCD Mizil