Campania electorala ce sta sa inceapa ne va aduce in prim plan (la Mizil si aiurea) o lupta politica ce se va purta fara scrupule. Dar ceea ce se vede nu e o lupta de principii si idei. E o lupta de persoane/grupuri si de acaparare sau mentinere a puterii. Cu scantei si spectacol, dar fara o miza reala pentru cetateanul de rand ("PDL=USL=aceeasi mizerie" cum s-a scandat in ianuarie in Piata). La limita, batalia se da intre un grup uneori incompetent, uneori corupt cu alt grup (incompetent, corupt sau ambele).
Adevarata lupta este insa alta: este lupta intre adeptii confiscarii statului si adeptii libertatii.
Pe de o parte, sunt cei care isi doresc puterea no matter what, pentru a o folosi in folos propriu si impotriva adversarilor politici si a cetatenilor. Ei sunt cei care au preluat statul roman comunist si l-au perfectionat intr-un agresor desavarsit impotriva cetatenilor. Sunt cei pentru care orice intreprinzator nu e decat un potential evazionist care trebuie amendat. Si orice cetatean e un posibil conspirator, care trebuie controlat prin orice mijloace.
Pe de alta parte, sunt cei dedicati libertatii si democratiei. Sunt cei pentru care politica nu este decat un instrument in construirea prosperitatii individuale si in mentinerea libertatii. Sunt cei care va spun ca statul trebuie sa fie in slujba cetateanului, nu invers.
Vor aparea in curand candidatii pentru primar si pentru consiliul local. Priviti-i! Ii veti putea plasa imediat in una din cele doua categorii de mai sus. Pe cea mai mare parte ii veti putea incadra fara probleme in grupul ahtiatilor de putere, acel grup obtuz si netransparent, care ne-a "daruit" monstruosul bust al poetului ceausist.
Veti gasi insa si oameni dedicati libertatii, democratiei si comunitatii. Poate anonimi. Poate de la partide mici. Si fara resurse pentru a face o campanie electorala desantata, plina de pomeni electorale.
Depinde de voi daca veti alege oameni in slujba comunitatii sau plasatori de monstri in parcurile orasului.
joi, 12 aprilie 2012
luni, 19 martie 2012
Pe cont propriu la locale
La alegerile pentru consiliul local, din iunie 2012, PNTCD Mizil va participa pe lista proprie, fara a incheia o nici o alianta pre-electorala.
Seniorii locali ai partidului au hotarat sa faca un pas inapoi, astfel ca lista pentru consilieri va fi deschisa de cativa tineri.
Vom reveni cu nume si prezentari in momentul in care lista va fi definitivata.

Etichete:
alegeri 2012 consilier
vineri, 9 martie 2012
Odihneste-te in pace, nea Titi !
O veste proasta ne-a lovit din senin: fara nici un avertisment, Constantin Frusinoiu (nea Titi pentru cei apropiati) a plecat dintre noi. Vestea ne-a lasat fara cuvinte.
Taranist pana in maduva oaselor, nea Titi era unul din marii luptatori ai PNTCD Mizil. A fost o lunga perioada de timp unul dintre vicepresedintii organizatiei PNTCD Mizil si membru in Comitetul Judetean al PNTCD Prahova, una din vocile apreciate si iubite ale taranistilor.
In ultimii ani, cand partidul a inceput lunga traversare a desertului, nea Titi a ramas unul din stalpii lui. N-a facut un pas inapoi, nu s-a ascuns si nu s-a dat deoparte. A continuat sa lupte si sa spere ca partidul lui Maniu, lui Coposu si a sutelor de mii de martiri cazuti in lupta pentru libertate va continua sa existe. A ramas sufletul unei organizatii care s-a facut mica de tot, dar a refuzat sa capituleze.
Ieri, a plecat sa ii reintalneasca pe nea Preda, pe nea Traian, pe nea Costica Negrea... Si, poate, sa isi implineasca dorinta (neimplinita pana ieri) de a sta de vorba, pe indelete, cu Seniorul...
O mie de cuvinte nu il vor aduce inapoi. Dar el va trai mereu in sufletul nostru, a celor care l-am cunoscut si l-am iubit!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace nea Titi!

miercuri, 29 februarie 2012
"Ce imi dai sa te votez?"
Dupa intrebarile daca mai existam si de ce nu plecam la alte partide (detaliate in postarea precedenta), urmatoarea intrebare care ni se adreseaza in preajma alegerilor este "ce imi dai sa te votez?". Chiar si gandul unei asemenea intrebari arata cat de denaturat a ajuns procesul alegerii unei persoane intr-o functie publica.
Detinerea unei functii publice este o modalitate de a-ti servi comunitatea. Persoana aflata in functia publica este in slujba comunitatii, nu este stapanul ei. Este un adevar simplu, pe care politicienii si electoratul il uita adesea.
Raspunsul la intrebarea din titlu este simplu: pentru votul tau, nu vrei primi de la noi 2 litri de ulei si o punga de zahar (in paranteza fie spus, daca pentru asta votezi, atat vei primi in urmatorii 4 ani). Vei primi mult mai mult de atat. Sau nu vrei primi nimic. Depinde de ceea ce este important pentru tine.
Mai explicit, din punctul nostru de vedere vei primi (sintetizat la maxim) urmatorii patru ani din viata noastra, in care ne vom pune experienta si timpul in slujba comunitatii.
Din punctul tau de vedere, daca astepti pomeni periodice si ajutoare de tot soiul, atunci chiar nu vei primi nimic pentru votul tau. Credem ca nu acesta este rolul unei administratii locale.
Iti propunem sa ne votezi pentru cu totul alte ratiuni: pentru o administrare chibzuita si transparenta a impozitelor si taxelor pe care le platesti; pentru implicarea administratiei in proiecte care nu se pot realiza la nivel individual (in special in domeniul infrastructurii); pentru sprijinirea de catre administratie a antreprenoriatului si a firmelor care creaze locuri de munca.
Nimic din toate astea nu sunt bani pe care ii primesti in mod direct. Sunt doar elemente ale unui mediu prietenos, in care munca si inteligenta fiecaruia pot inflori, ducand - in final - la o prosperitate individuala mai ridicata si la mai multa libertate. Nu e prosperitatea dependenta de stat, ci cea obtinuta prin munca sustinuta si inteligenta.
Nu e un drum usor. Dar, pentru cine vrea sa il parcurga, suntem gata sa ii fim parteneri.

marți, 28 februarie 2012
De ce suntem taranisti
PNTCD Mizil are o mana de membri. La fiecare rand de alegeri, suntem intrebati (alaturi de acum legendara intrebare "mai existati?") de ce nu plecam la alte partide (undeva unde, eventual, sa accedem la functii publice). Intrebarea merita un raspuns.
Motivul principal pentru care suntem taranisti este ca... asta SUNTEM. Nu suntem mercenari politici, nu suntem vanatori de functii, nu suntem ahtiati dupa putere. Fiecare dintre noi a descoperit, candva in trecut, acest partid, i s-a alaturat si a ramas aici. La bine si la greu. Cel mai adesea la greu. Am ramas loiali unor principii. Am incercat sa urmam calea deschisa de modele din istoria partidului (nu am reusit intotdeauna, pentru ca Seniorii sunt rari). Nu ne-am pierdut capul cand am fost in preajma puterii si nu ne-a cuprins disperarea dupa esecuri electorale. Am ramas TARANISTI. Aici, in PNTCD, e singurul loc unde ne simtim, cu adevarat, acasa.
Ca taranisti, misiunea noastra se desfasoara pe 2 mari directii:
1. Prima misiune este sa nu lasam partidul sa moara (la Mizil). L-am primit de la inaintasii nostri si avem obligatia morala de a-l transmite mai departe. PNTCD a fost construit pe un lung sir de sacrificii. Daca azi partidul continua sa existe, este pentru ca oameni simpli, dar dedicati unor principii, au ales sa isi sacrifice libertatea sau chiar viata pentru lucrurile in care credeau. Ar fi o lasitate din partea noastra sa ne dam de o parte.
2. A doua misiune este de a ne pregati pentru ziua in care electoratul ne va chema sa indeplinim functii publice. Nu conteaza ca astazi suntem putini. Si nu conteaza ca am obtinut intre 1% si 2% la ultimele alegeri locale. Candva in viitor, nu stim cand, vom fi iarasi chemati sa contribuim la administrarea orasului. Ne pregatim pentru acel moment.
De cativa ani, am intrat ca tara intr-o cursa a promisiunilor desantate, a cumpararii voturilor, a agatarii de putere indiferent de consecinte. Noi nu am intrat si nu vom intra in acest joc. Nu vom promite ceea ce stim ca nu putem indeplini si nu vom plati pentru a fi votati. Ca si pana acum, vom iesi in fata electoratului cu candidati decenti si cu programe realiste. Daca vom fi alesi, vom incerca sa ne aplicam programul. Daca nu, vom continua sa ramanem taranisti si sa mergem inainte, cu aceeasi seninatate ca si pana acum...

duminică, 26 februarie 2012
Rezultate in alegeri ale PNTCD Mizil
In 1992, PNTCD Mizil a participat la alegerile locale pe listele CDR, impreuna cu Partidul National Liberal. CDR a castigat alegerile locale, atat pentru comsiliul local (7 consilieri: 4 de la PNL, 3 de la PNTCD), cat si pentru primarie (candidatul CDR, membru PNL la acea vreme, l-a devansat in turul 2 pe candidatul FSN).
In 1996, PNTCD Mizil a candidat tot pe listele CDR. CDR a obtinut 3 mandate de consilier (2 de la PNTCD, 1 de la PNL-CD). Candidatul CDR (membru PNTCD) a intrat in turul 2 al alegerilor pentru primarie, dar a pierdut alegerile.
In 2000, PNTCD Mizil a candidat sub sigla CDR (in fapt, toata lista era formata din membri ai PNTCD), obtinand 3 mandate de consilier.
In 2004, PNTCD Mizil a candidat pe liste proprii, nereusind intrarea in consiliul local.
In 2008, PNTCD Mizil a avut din nou o lista proprie in alegeri, obtinand 1,63% din voturi la alegerile pentru consiliul local si 1,22% din voturi la alegerile pentru primar.
La ultimele alegeri la care PNTCD a participat pe liste proprii (alegerile europarlamentare din 2009), PNTCD a obtinut la Mizil 2,94% din voturi, dar pe fondul unei participari la vot extrem de reduse (circa o treime din participantii la alegerile locale).
Acesta este punctul de la care plecam in 2012.

marți, 24 ianuarie 2012
Dati-ne nume pentru primar si pentru consilierii locali!
De 22 de ani, de cand usa libertatii s-a redeschis pentru romani, increderea in clasa politica nu a fost nici o data la un nivel atat de redus. Exista o nevoie aproape disperata de figuri noi, de oameni curati, care sa practice o alt fel de politica.
Va invitam sa faceti parte dintr-un experiment. Spuneti-ne pe cine ati vrea sa vedeti candidand la Mizil pentru functia de primar si pentru functiile de consilieri locali. Noi ii vom contacta si le vom propune sa candideze sub sigla PNTCD.
Nu va putem garanta ca vor accepta propunerea voastra. E posibil ca o parte din ei sa refuze sa intre in politica. E posibil ca o alta parte sa nu accepte candidatura sub sigla PNTCD. Si pot aparea alte motive de refuz, pe care nu le putem prevedea acum.
Nu exista nici o garantie ca acest demers va fi un succes. Dar este incercarea noastra de a deschide usile politicii locale pentru oameni noi. Prin urmare, mizileni, dati-ne nume!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)